Verse 1 E Una NAina, (Nu O Știți) Neam Cu Vecina, (Tot N-O Știți) În Toata ZEiua O Plimbă Soțul Cu Mașina (Parveniți) Ba La CF#macica, (Salin) Ba La Humor, (Sorin) Și-MDi Povestește, Le-Nflorește Și Eu Mor (Ajutor) Deci Prin UArmare, (Fără Deci) Vreau Răzbunare, (Unde Pleci) Mi-Am Luat FEamilia Și Am Mers Cu Ei La Mare (Departare) Să Văd MF#meduza, (Ma Tem) Și Cașalotul, (N-Avem) DȘi-Ntâi De Toate Să-I Închid Lu’ Nina Botul (Cu Cotul) Am Mers La ACușetă, Ca-Ntr-O Rachetă, (Cfr) IntergalaEctic Ca Pe-O Coadă De Cometă, (Întârzie) Și AscuF#mltați-Mă Când Spun Că Cefereu-I Cel Mai Bun DCă Dimineață Eram Cu Toții La Neptun. (U Uuuu) Chorus De Când A CobAorât Din Tren Steluța-I Toată Numa’ Zen Pe SpateE-I Roșie Ca Racul, Fața-I Albă Ca Chișleacul Iar EF#mu, Săracul, Mă Sâsâi Ca Gânsacul DÎncercând Să-I Gonflez Colacul. BărbAate, (Mmh) Parc-Am Chicat Într-O Vrajă Pe SEpate Lângă Tine Pe Plajă Eu Mă-NgroF#mp În Semințe, Tu Bei Bere La Kil Privește SoarDele Ca Pe Pește, Ne Prăjeste (Cum) SAubtil. Diseară, (Nu Ieșim) O Să-Mi Pun O Rochiță De VaEră, (Nu Cheltuim) Una Foarte Pestriță, Ne PlimbămF#m Pe Faleza Ca La Bravo Ai Stil DVaileu, (Vaileu, Ce-I?) Pune Caciula La Copchil! ALaaa La La La, La La La.. EAlo, Nina F#mLaaa La La La, La La La.. DNu Uita Sa-Mi Uzi Gradina Verse 2 Aho, AAho, Domnul Nisip, Ce Cați Mata’ La Mine-N Slip Mi-Ai InEtrat În Ochi, În Gură, Acuma-Mi Scârțâi În Dantură Și-Am ȚiF#mpat La Dracu' 'Cela Care Dădea Cu Tine-N Mine Uăi, CoDpchile, Îți Tai Mingea, Ție Chiar Nu Ți-I Rușine El O ZisA „Scuză-Mă, Nenea”, N-Am Ce Face, Tre’ Să-L Iert Mai AlEes Că Lângă Dânsul Mă-Sa Țipă „Porumb Fiert” Mă DoarF#me Capul, Nu-I Crăpat Și Nici Nu-S Beat, Îs Insolat DConcediul Asta De La Mare Mi Se Pare Ca E Tare De.. MinuAnat, Am Trei Hamsii În Farfurie, (Dă Și Mie) MinuEnat, Una Din Ele Pare Vie FeluF#m-N Care Mă Privește, (Ce) Mă Scormonește. (Cum) DoamDne Ferește, Parcă-I Freud Reîncarnat În Pește (Adică Cum Adică) Corus De Când A CobAorât Din Tren Steluța-I Toată Numa’ Zen Pe Spate-IE Roșie Ca Racul, Fața-I Albă Ca Chișleacul Iar Eu,F#m Săracul, Mă Sâsâi Ca Gânsacul ÎDncercând Să-I Gonflez Colacul. BărAbate, (Mmh) Parc-Am Chicat Într-O Vrajă Pe ESpate Lângă Tine Pe Plajă Eu Mă-NgroF#mp În Semințe, Tu Bei Bere La Kil Privește SoarDele Ca Pe Pește, Ne Prăjeste (Cum) SAubtil. Diseară, (Nu Ieșim) O Să-Mi Pun O Rochiță De VaEră, (Nu Cheltuim) Una Foarte Pestriță, Ne PlimbămF#m Pe Faleza Ca La Bravo Ai Stil DVaileu, (Vaileu, Ce-I?) Pune Caciula La Copchil! ALaaa La La La La La La.. EAlo, Nina, Nina, Nina F#mLaaa La La La La La La.. DNu Uita Sa-Mi Plimbi Gaina...
热门歌曲
Tags
相关歌曲
FAQ
Amintire Cu Hamsii 的和弦是什么?
Amintire Cu Hamsii 的和弦是:A, E, F#m, D
Amintire Cu Hamsii 的原调是什么?
原调是 A。
弹奏 Amintire Cu Hamsii 的难度如何?
难度级别是 Beginner。
我可以用其他调弹奏 Amintire Cu Hamsii 吗?
可以。您可以使用变调功能将歌曲变调到任何调。
Amintire Cu Hamsii 可以在木吉他上弹奏吗?
可以。这些和弦适用于木吉他和电吉他。
我可以在尤克里里上弹奏 Amintire Cu Hamsii 吗?
Amintire Cu Hamsii 的和弦可以在吉他或尤克里里上演奏,只需使用各自乐器对应的和弦指法即可。
Amintire Cu Hamsii 使用了多少个和弦?
Amintire Cu Hamsii 使用了 4 个和弦:A, E, F#m, D
弹奏 Amintire Cu Hamsii 最简单的方法是什么?
您可以使用变调功能将调更改为更适合您音域的调,或者使用更简单的和弦指法。
Amintire Cu Hamsii 是哪个年代创作的?
Amintire Cu Hamsii 创作于 2020年代。 点击这里查看更多 2020 的歌曲
Amintire Cu Hamsii 有没有更简单的和弦版本?
有。点击"简化"按钮可将 Amintire Cu Hamsii 的和弦转换为适合初学者的版本 - 会去掉 maj7、m7 和九和弦等进阶和弦扩展音,但不会改变歌曲的调性或和弦进行。
吉他和弦
A
E
F#m
D
Capo · play original chords