Verse 1 E Una NDina, (Nu O Știți) Neam Cu Vecina, (Tot N-O Știți) În Toata ZAiua O Plimbă Soțul Cu Mașina (Parveniți) Ba La CBmacica, (Salin) Ba La Humor, (Sorin) Și-MGi Povestește, Le-Nflorește Și Eu Mor (Ajutor) Deci Prin UDrmare, (Fără Deci) Vreau Răzbunare, (Unde Pleci) Mi-Am Luat FAamilia Și Am Mers Cu Ei La Mare (Departare) Să Văd MBmeduza, (Ma Tem) Și Cașalotul, (N-Avem) GȘi-Ntâi De Toate Să-I Închid Lu’ Nina Botul (Cu Cotul) Am Mers La DCușetă, Ca-Ntr-O Rachetă, (Cfr) IntergalaActic Ca Pe-O Coadă De Cometă, (Întârzie) Și AscuBmltați-Mă Când Spun Că Cefereu-I Cel Mai Bun GCă Dimineață Eram Cu Toții La Neptun. (U Uuuu) Chorus De Când A CobDorât Din Tren Steluța-I Toată Numa’ Zen Pe SpateA-I Roșie Ca Racul, Fața-I Albă Ca Chișleacul Iar EBmu, Săracul, Mă Sâsâi Ca Gânsacul GÎncercând Să-I Gonflez Colacul. BărbDate, (Mmh) Parc-Am Chicat Într-O Vrajă Pe SApate Lângă Tine Pe Plajă Eu Mă-NgroBmp În Semințe, Tu Bei Bere La Kil Privește SoarGele Ca Pe Pește, Ne Prăjeste (Cum) SDubtil. Diseară, (Nu Ieșim) O Să-Mi Pun O Rochiță De VaAră, (Nu Cheltuim) Una Foarte Pestriță, Ne PlimbămBm Pe Faleza Ca La Bravo Ai Stil GVaileu, (Vaileu, Ce-I?) Pune Caciula La Copchil! DLaaa La La La, La La La.. AAlo, Nina BmLaaa La La La, La La La.. GNu Uita Sa-Mi Uzi Gradina Verse 2 Aho, DAho, Domnul Nisip, Ce Cați Mata’ La Mine-N Slip Mi-Ai InAtrat În Ochi, În Gură, Acuma-Mi Scârțâi În Dantură Și-Am ȚiBmpat La Dracu' 'Cela Care Dădea Cu Tine-N Mine Uăi, CoGpchile, Îți Tai Mingea, Ție Chiar Nu Ți-I Rușine El O ZisD „Scuză-Mă, Nenea”, N-Am Ce Face, Tre’ Să-L Iert Mai AlAes Că Lângă Dânsul Mă-Sa Țipă „Porumb Fiert” Mă DoarBme Capul, Nu-I Crăpat Și Nici Nu-S Beat, Îs Insolat GConcediul Asta De La Mare Mi Se Pare Ca E Tare De.. MinuDnat, Am Trei Hamsii În Farfurie, (Dă Și Mie) MinuAnat, Una Din Ele Pare Vie FeluBm-N Care Mă Privește, (Ce) Mă Scormonește. (Cum) DoamGne Ferește, Parcă-I Freud Reîncarnat În Pește (Adică Cum Adică) Corus De Când A CobDorât Din Tren Steluța-I Toată Numa’ Zen Pe Spate-IA Roșie Ca Racul, Fața-I Albă Ca Chișleacul Iar Eu,Bm Săracul, Mă Sâsâi Ca Gânsacul ÎGncercând Să-I Gonflez Colacul. BărDbate, (Mmh) Parc-Am Chicat Într-O Vrajă Pe ASpate Lângă Tine Pe Plajă Eu Mă-NgroBmp În Semințe, Tu Bei Bere La Kil Privește SoarGele Ca Pe Pește, Ne Prăjeste (Cum) SDubtil. Diseară, (Nu Ieșim) O Să-Mi Pun O Rochiță De VaAră, (Nu Cheltuim) Una Foarte Pestriță, Ne PlimbămBm Pe Faleza Ca La Bravo Ai Stil GVaileu, (Vaileu, Ce-I?) Pune Caciula La Copchil! DLaaa La La La La La La.. AAlo, Nina, Nina, Nina BmLaaa La La La La La La.. GNu Uita Sa-Mi Plimbi Gaina...
Top-Hits
Tags
ÄHNLICHE SONGS
FAQ
Was sind die Akkorde für Amintire Cu Hamsii?
Die Akkorde für Amintire Cu Hamsii sind: D, A, Bm, G
Was ist die Originaltonart von Amintire Cu Hamsii?
Die Originaltonart ist A.
Wie hoch ist der Schwierigkeitsgrad beim Spielen von Amintire Cu Hamsii?
Der Schwierigkeitsgrad ist Beginner.
Kann ich Amintire Cu Hamsii in einer anderen Tonart spielen?
Ja. Sie können den Song mit der Transponierfunktion in jede beliebige Tonart transponieren.
Kann Amintire Cu Hamsii auf einer Akustikgitarre gespielt werden?
Ja. Die Akkorde funktionieren sowohl für Akustik- als auch für E-Gitarre.
Kann ich Amintire Cu Hamsii auf der Ukulele spielen?
Die Akkorde von Amintire Cu Hamsii lassen sich sowohl auf der Gitarre als auch auf der Ukulele spielen – jeweils mit den passenden Akkordformen des jeweiligen Instruments.
Wie viele Akkorde werden in Amintire Cu Hamsii verwendet?
Amintire Cu Hamsii verwendet 4 Akkorde: D, A, Bm, G
Was ist der einfachste Weg, um Amintire Cu Hamsii zu spielen?
Sie können die Transponierfunktion verwenden, um die Tonart so zu ändern, dass sie besser zu Ihrem Stimmumfang passt, oder einfachere Akkordgriffe verwenden.
Aus welchem Jahrzehnt stammt Amintire Cu Hamsii?
Amintire Cu Hamsii stammt aus den 2020ern. Weitere Songs aus den 2020 hier ansehen
Gibt es einfachere Akkordversionen für Amintire Cu Hamsii?
Ja. Tippe auf die Schaltfläche Vereinfachen, um die Akkorde von Amintire Cu Hamsii in eine anfängerfreundliche Version umzuwandeln - dabei werden fortgeschrittene Erweiterungen wie maj7, m7 und None entfernt, ohne die Tonart oder den Akkordverlauf des Songs zu ändern.